”U” și eu – Emilia Popa

“Pentru mine, Clujul înseamnă, mai mult decât orice, clubul ,,U”.”

“Nu este simplu să transpun în cuvinte entuziasmul, euforia, energia, sentimentul acesta colectiv la care particip în fiecare săptămână, și, din care, fac și eu parte, de atât de mult timp. Sentimentele mele față de clubul ,,U” au început să se înfiripe de la sfârșitul adolescenței. Am început să merg la meciurile Universității Cluj încă din liceu, în anii ‘80. Mă interesau toate sporturile și obișnuiam să merg la handbal, baschet, volei și fotbal. Echipa de handbal era, în acea vreme, în divizia B și îmi amintesc că am fost la câteva meciuri în deplasare pentru a susține echipa ce aspira să promoveze în prima divizie, iar când acest eveniment s-a întâmplat, am trăit bucuria acestui succes cu toții laolaltă, jucători și suporteri. Câțiva jucători erau colegi de facultate cu soțul meu. Prenumele fiului nostru, Dan Sergiu, le-am ales de la doi jucatori de handbal, Dan Botorce si Sergiu Pop. ,,U” înseamnă multe în viața mea de familie.

De asemenea, îmi amintesc cu mare plăcere și nostalgie de epoca de aur a echipei de baschet feminin, la care sala era arhiplină, iar suporterii cântau cu entuziasm pe toată durata meciului . Le-am vazut pe fete jucând, în cupele europene, cu echipe mari din Europa, cum ar fi Primigi Vicența și Panatinaikos Atena. Îmi amintesc de meciurile echipei de volei masculin din anii ’90, când aveai impresia că sala ,,Horia Demian” se prăbușește în aplauzele suporterilor. Și, nu în ultimul rând, apreciez meciurile echipei de baschet masculin ( acum U-BT) la care, de mult timp, sunt o suporteră nelipsită.

Nu am făcut sport de performanță, dar mă captivează sporturile de echipă. Deoarece Clubul ,,U” le cuprinde pe toate, am avut ocazia să văd multe spectacole. Privesc un meci ca pe un spectacol, mai ales că începe, întotdeauna, cu imnul ,,Slavă ție studenție” pe care îl cânt cu mândrie, emoție și respect. Indiferent de rezultat, imnul se cântă și la finalul partidei. Astfel, se prelungește, parcă, solemnitatea momentului.

Pe Dan-Sergiu, fiul meu, l-am dus la sala sporturilor și pe stadion, la meciurile Universității”, încă de la vârsta de doi ani, a crescut în spiritul ,,U’“Nu este simplu să transpun în cuvinte entuziasmul, euforia, energia, sentimentul acesta colectiv la care particip în fiecare săptămână, și din care fac și eu parte, de atât de mult timp. Sentimentele mele față de clubul ,,U” au început să se înfiripe de la sfârșitul adolescenței. Am început să merg la meciurile Universității Cluj încă din liceu, în anii ‘80. Mă interesau toate sporturile și obișnuiam să merg la handbal, baschet, volei și fotbal. Echipa de handbal era, în acea vreme, în divizia B și îmi amintesc că am fost la câteva meciuri în deplasare pentru a susține echipa ce aspira să promoveze în prima divizie, iar, când acest eveniment s-a întâmplat, am trăit bucuria acestui succes cu toții laolaltă, jucători și suporteri. Câțiva jucători erau colegi de facultate cu soțul meu. Prenumele fiului nostru, Dan Sergiu, le-am ales de la doi jucători de handbal, Dan Botorce și Sergiu Pop. ,,U” înseamnă multe în viața mea de familie.

De asemenea, îmi amintesc cu mare plăcere și nostalgie de epoca de aur a echipei de baschet feminin, la care sala era arhiplină, iar suporterii cântau cu entuziasm pe toată durata meciului . Le-am văzut pe fete jucând în cupele europene cu echipe mari din Europa, cum ar fi Primigi Vicența și Panatinaikos Atena. Îmi amintesc de meciurile echipei de volei masculin din anii ’90, când aveai impresia că sala ,,Horia Demian” se prăbușește în aplauzele suporterilor. Și, nu în ultimul rând, apreciez meciurile echipei de baschet masculin (acum U-BT) la care, de mult timp, sunt o suporteră nelipsită.

Nu am făcut sport de performanță, dar mă captivează sporturile de echipă. Deoarece Clubul ,,U” le cuprinde pe toate, am avut ocazia să văd multe spectacole. Privesc un meci ca pe un spectacol, mai ales că începe, întotdeauna, cu imnul ,,Slavă ție studenție” pe care îl cânt cu mândrie, emoție și respect. Indiferent de rezultat, imnul se cântă și la finalul partidei. Astfel, se prelungește, parcă, solemnitatea momentului.

Pe Dan-Sergiu, fiul meu, l-am dus la sala sporturilor și pe stadion, la meciurile ”Universității”, încă de la vârsta de doi ani, a crescut în spiritul ,,U” și a devenit un mare suporter al ,,U”. Această pasiune cultivată din fragedă copilărie s-a dovedit durabilă, pentru că, astăzi, Sergiu este antrenor de baschet de copii la echipa ,,U-Mobitelco” și, la fel ca odinioară, este prezent la toate meciurile de fotbal, baschet sau handbal ale ,,Universității”.

Mărturisesc că am nostalgia vremurilor când meciurile se jucau în Sala Sporturilor ,,Horia Demian”. Îmi plăcea mai mult. Eram, cu toții, ca o familie, te cunoșteai cu cei din jur, fiecare își știa locul preferat, dar, într-un oraș cum este Clujul, era necesară o Sală Polivalentă capabilă să organizeze și competiții de nivel european. Până la urmă te obișnuiești, doar că pulsul, parcă, nu e același.

”U” Cluj are și a avut mulți jucători mari pe care i-am admirat dintotdeauna, dar nu doresc să nominalizez vreunul, pentru că îi respect pe toți deopotrivă. Cu toții mi-au dat ocazia să mă bucur de victorii sau să mă întristez când potcoava ”U” nu ne aducea noroc, altfel spus, să simt că trăiesc.
Au trecut mai mult de 30 de ani de când sufletul îmi este aproape de clubul ”U”. Nu are importanță, pentru mine, divizia în care joacă sau locul din clasament pe care se află echipele, sentimentele și inima mea rămân alături de ”UNIVERSITATEA”.”

Emilia POPA

Economist

Director de agenție bancară